vineri, 15 aprilie 2011

De ce te superi?

Atata timp cat omul nu are vreo boala psihica sau vreo boala incurabila care se transmite PRIN AER sau atingere, stau de vorba cu el macar o singura data. A doua oara depinde de comportamentul omului. Bolile  sunt singurul criteriu dupa care judec oamenii. In rest, statutul social, banii si alte detalii ma intereseaza doar in eventualitatea unui articol. Astfel, am ajuns sa cunosc tot soiul de oameni, cu probleme mai grave sau mai usoare.

Vara trecuta, la inundatii, am intalnit o batrana careia apa ii luase casa. Nu avea nici putere, nici bani s-o reconstruiasca. Nici macar statul nu o ajuta pentru ca locuinta fusese facuta din chirpici. Statea cu farfuria cu orez, in mana si plangea. Avea dreptate, ramasese si fara strictul necesar.

In toamna, cand ma documentam pentru articolul asta, am cunoscut un baiat bolnav de HIV. Odata capatat, nu mai scapi de virusul asta. In schimb, incearca societatea sa scape de intregul bolnav. In cazul asta, baiatul  a fost exmatriculat in clasa a saptea, desi luase premiul intai. Motivul? Avea HIV. Si totusi, in ciuda faptului ca e mereu constient ca n-o mai duce mult (adaptare dupa cuvintele lui), are prietena si se bucura de viata, fara sa se planga de certuri cu prietenii sau alte mici detalii aiurea.

La sfarsitul iernii, la centrul unde fac kinetoterapie, m-am imprietenit cu o fetita de noua ani, care purta aparat auditiv. Nu doar ca nu auzea foarte bine, dar nici de vorbit nu vorbea prea clar. Sa stiti ca asta n-o impiedicat-o sa fie vesela si sa mearga la o scoala normala.

Revenind la articolul despre HIV, am incercat sa intalnesc cat mai multi bolnavi, deoarece vroiam ca punctul lor de vedere vizavi de virus sa coincida cu cel al articolului. Am intalnit cativa si, in masura in care-i cunosc, pot spune ca sunt niste oameni de nota 20, nu 10. Din cauza asta, nici acum nu refuz sa cunosc un bolnav. Ce-i drept, nu-i mai caut pentru ca stiu cat rau risc sa le fac daca, Doamne fereste, se afla situatia reala a vreunuia dintre ei. In alta ordine de idei, recent am reintalnit o fata pe care o cunosteam demult tare. Ea nu stie ca eu cunosc situatia ei, asa ca s-a comportat normal. A fost cumplit de energica, in doua ore m-a stors complet de energie. Vorbea mult si tare pe strada, radea pe rupte si m-a innebunit de cap cu urmatorul pas din maretul ei plan...chiar daca avea HIV, un virus de care multi se tem.

Curiozitatea mea e alta: daca majoritatea oamenilor cu probleme grave, cat se poate de apasatoare (handicapuri, boli incurabile etc) pot sa fie atat de calmi si de senini, voi astia, care aveti masa, casa si sunteti sanatosi tun, cum reusiti sa fiti nervosi zi de zi? Cum puteti,ma, sa va stresati din orice si sa va plangeti non-stop de micile neplaceri ale vietii? Ziceti-mi si mie secretul, poate e ceva care-mi scapa.
blog comments powered by Disqus