duminică, 23 mai 2010

Motociclete in sat la noi




 Doamna!


Dupa ce m-a prins ploaia de vreo 4-5 ori, m-a spalat complet si m-am saturat sa-mi tot sterg motocicleta sa nu rugineasca, uite ca azi am scapat uscata si m-am plimbat destul de mult.

Cu un chef nebun de a descoperi locuri noi, am iesit intai singura. Stiam ca prin Slatina este o bucata de asfalt, apoi drum de tara, apoi iar asfalt si ajung la o manastire, dar despre caini nu mi-a povestit nimeni nimic. Dupa ce scap vie de un caine mult prea somnoros ca sa ma atace, ajung pe drumul de tara. O las usor sa nu pic, cand in zare vad o javreta cu aere de gospodina intepata. Am intors motocicleta, m-am dus intr-un loc sigur si l-am sunat pe singurul amic amator de locuri noi, pe care nu-l opreste o groapa sau oleaca de noroi.

A ramas sa ne intalnim la intersectia din Margineni unde se face stanga spre Hemeiusi. Cica in zece minute apare, asa ca am ramas echipata complet. Ceva mai in spate, trei copii de tara se uitau luuuuung la mine. Unul dintre ei, ceva mai indraznet, se baga in seama. Inchid muzica din casti si ascult sa vad ce vrea:
-Doamna, de ce purtati chestiile astea? arata el spre genunchere.
-O data sa nu-mi fie frig, a doua oara sa nu ma lovesc atunci cand cad.
-Si geaca e din-aia pentru intreceri? intreaba iar.
-Nu, asta e de plimbare... Alea de intreceri au cocoasa pe spate, adaug ca sa fie pustiul cat mai informat.
-Aham, raspundea cat timp dadea sa plece. Se intoarce brusc si incheie discutia Sunteti foarte curajoasa
-Mersi.

Crapam de cald, m-am dezechipat cat de cat si le-am facut cu mana motociclistilor din spatele meu. Nu-i cunosteam, dar asa e frumos. Dupa vreo cinci minute, pleaca in tromba. Imediat ce s-a facut oleaca de liniste, spune un om "Las' ca ii intrece fata acusa pe amandoi". I-am zambit omului si imediat mi-a facut in ciuda copilul de mai devreme Ai pierdut intrecerea, gata.I-am raspuns ca eu astept pe altcineva si am alt drum, nu-i cunosc pe ei.

M-am prajit oleaca in intersectia aia, dar s-a meritat ca am ajuns intr-o padure foarte faina, dincolo de manastirea cu pricina. Am facut si poze, dar trebuie sa gasesc un om bun care sa mi le transfere in calculator. In orice caz, cand le am, ti le arat. Astea plus altele dintr-o alta excursie, la un lac.
blog comments powered by Disqus