marți, 23 martie 2010

Iubita mării



     -Gata!Toată lumea îmbarcarea!Peste zece minute se ridică ancora! anunţă cineva.
     Eu şi Giannis eram deja pe vapor, pentru noi nu conta.Urma să facem înconjurul Mediteranei şi să trecem prin alte câteva mări apropiate. El locuia demult în Salonic, eu tocmai încheiasem anul şcolar în România şi migram spre Grecia. Ne-am întâlnit şi cunoscut direct în port, iar acum urma să-mi petrec toată vacanţa de vară pe mare, cu un grec mai mult decât arătos. Ce poate fi mai frumos de atât? Nimic.
     -Uite!Aici o să fie
locul tău de muncă, aici e piscina, aici e barul...şi aici ai să dormi, îmi prezenta Giannis viitoarea mea „locuinţă”.
     Lucram ca un fel de animatoare pe un vas de lux. Nu făceam ceva imoral, trebuia doar să mă asigur că turiştilor nu le lipseşte nimic. În acest timp, Giannis lucra ca marinar, era unul dintre mecanici.
     Ne-am înţeles foarte bine încă din prima zi, chiar dacă eu nu ştiam prea multă greacă şi el ştia doar înjurături în româneşte. La început, ne-am descurcat cu limbajul semnelor şi engleza. Se pare că i-am plăcut tare mult, din moment ce hotărâse să se ocupe de educaţia mea. În fiecare seară mă învăţa greacă, încă de când eram pe Marea Egee şi în fiecare port îmi arăta ceva despre cultura şi civilizaţia locului.
     -Omorfa ginaika sthn Romania! Kai i ginaika omorfa prepei na kserei ellinika (Frumoase femei în România! Şi femeile frumoase trebuie să ştie greacă), îmi spunea el mereu, înainte de fiecare lecţie.
     Acordul a fost ca până la prima oprire să mă înlocuiască o grecoaică, Elena. A avut dreptate cine i-a ales numele fetei ăsteia. Se vedea şi din avion că e grecoaică: avea părul negru, drept, superb, tenul măsliniu, nasul cârn, ochii înguşti şi negri, ca de uliu şi buzele pline. Până şi comportamentul era tipic elen, ea nefiind prea feminină, cochetă şi, sub nicio formă, supusă.


     Primul port pe care l-am vizitat a fost pe insula Creta:
     -Mâine facem o oprire.Sper că ţi-ai luat costumul de baie şi ai curaj să te laşi pe mâna mea, îmi spune Giannis într-o seară, când el îşi mânca felul preferat – tzatziki – şi eu abia muşcam dintr-o caisă.
     -Sunt curioasă cum o să fie. N-am fost niciodată acolo, dar trebuie să fie frumos. Am văzut insula în poze şi...doar e în Grecia.
     La vorba asta, Giannis a zâmbit binevoitor, probabil gândindu-se că nu ştiu ce porcării se întâmplă la Atena. Era foarte patriot, îşi iubea ţara, dar îl deranja ce se petrecea în centrul comercial al Atticii.
     -Îmi arăţi şi mie livezile de portocali?
     -Da, iubita, îmi răspunde el şi-mi face din ochi, după ce înghite.
     A doua zi dimineaţă ajunsesem pe insulă. Datorită unor pescăruşi, m-am trezit devreme. M-am dus nervoasă spre geam să văd ce se întâmplă afară, dar când am descoperit peisajul, m-am calmat instant. Apa sclipea argintie, cerul avea toate culorile necesare unui răsărit spectaculos, pescăruşii făceau în continuare gălăgie...iar când am ieşit afară, cu ochii cârpiţi de somn, vedeam deja Creta, cu plajele ei însorite, cu livezile de portocali şi multe alte surprize.
     Dar, despre toate astea, cu altă ocazie că acum am multe de explorat.
blog comments powered by Disqus