miercuri, 30 decembrie 2009

Casa la tara sau apartament la oras?

In prima zi de Craciun, in cadrul unui gratar, in timp ce mancam, a luat nastere o dezbatere despre mediul in care e cel mai bine de trait. Toata lumea era de acord ca la tara e cel mai bine, eu fiind singura care sustinea orasul asa ca, in continuare, iti prezint avantajele si dezavantajele pentru fiecare in parte, ca sa stii pe viitor de ce sa profiti si de ce sa te feresti, indiferent de zona in care locuiesti.


La tara


1.Principalul dezavantaj  este izolarea . Bun, exista cablu si internet pe acolo dar nu sunt evenimente: concerte, spectacole . Adica, cel putin, n-am prea vazut nici macar Vama Veche pe acolo, darmite un cor intreg intonand  Trubadurul.Nici macar o biblioteca cat de cat sau chioscuri de ziare nu exista.
2.Urmatorul dezavantaj este lipsa distractiilor din timpul liber. Dubios sau nu, si taranii au timp liber, chiar daca  mai putin ca noi. Pentru un locuitor din mediul rural, duminica o sa treaca foooarte greu pentru ca nu-s localuri, parcuri si alte nazdravanii in care sa se duca. El pur si simplu se plictiseste acasa, cu sticla in fata (sau nu).
3.Alt dezavantaj ar fi volumul mare de munca si gradul scazut de curatenie. Oricat s-ar stradui o gospodina sa aiba casa luna, la tara nu se poate pentru ca nu se mentine si are multe alte treburi de facut (hranit orataniile, lucra pamantul etc).
4.Si nici macar banii nu sunt la fel de multi ca efortul depus.

1.Bineinteles, sunt si avantaje, pentru ca altfel mediul rural nici n-ar exista. Unul dintre ele este aerul curat, excelent pentru  sanatate.
2.Al doilea avantaj este mancarea naturala, produsa in gospodaria fiecaruia, fara chimicale nesanatoase.

3.Un alt avantaj il prezinta spatiul de care te bucuri.  Casa ti-o construiesti cat vrei tu de mare si daca tot nu-ti ajunge sa te desfasori, poti sa pleci rapid afara. La tara nu e nevoie sa te aranjezi cu orele daca iesi oleaca in curte si nici n-ai de coborat etaje fara numar sau de plans langa lift daca ti-e pofta de stat afara. De asemenea, ai loc suficient sa-ti faci casa la papusi, sa bati mingea sau sa faci plaja fara sa te dai mereu din calea masinilor sau sa-ti fie frica sa nu ramai fara mobila papusilor.
4.Libertatea de a face ce vrea o ai si in locuinta pentru ca la tara nu ai vecini pe care sa-i deranjezi si, la randul tau, nu esti deranjat daca vecinul tau gras tropaie prin casa.

La oras



1.Cu toate ca viata orasenilor pare frumoasa daca e privita din-afara, are si ea dezavantajele ei. Primul si cel mai important este poluarea. La oras, ea exista din toate punctele de vedere si peste tot; nu poti scapa de ea. Fie ca e fonica, din cauza vecinului surd de deasupra, fie ca e chimica datorita masinilor, ea exista din belsug in mediul urban.  
2.Un alt dezavantaj este faptul ca, desi e casa ta, nu prea poti face orice in ea pentru ca deranjezi vecinii, vecini care or sa te deranjeze, la randul lor.
3.Viata la oras este dezavantajoasa si pentru sanatate datorita chimicalelor existente in mancare.


1.In schimb, traiul in mediul urban aduce cu sine o gramada de avantaje. Unul dintre ele este suma de bani primita pentru efortul depus, raport mult mai avantajos pentru orasean decat pentru taran si asta este valabil indiferent de meserie.

2.De asemenea, cu cat e orasul mai mare, cu atat te plictisesti mai putin pentru ca ai multe posibilitati sa petreci timpul liber: patinoar/strand, bazin de inot, teatru, opera, filarmonica, paintball, toate neamurile de localuri,magazine, cinema etc. In conditiile astea, clar nu ajungi sa te rogi sa treaca duminica mai repede.
3.Apoi, pe langa educatia de acasa (pe care nu o primesc toti), orasul te invata sa fii tolerant. Faptul ca multi soferi iti taie calea in trafic, iti ocupi mintea cu multe lucruri si vezi tot felul de ciudati pe strada (pletosi, drogati, par roz in cap, cercei prin zone surprinzatoare, motociclete) te caleste si te face mult mai tolerant si deschis la nou fata de un taran care vede zilnic aceiasi oameni perfect normali.
4.Ba mai mult,putem spune chiar ca mediul urban educa prin intermediul mass-mediei, mult mai prezenta decat in mediul rural. Cine nu ma crede, n-are decat sa observe cat de multa grija au taranii sa asorteze culorile si materialele dimineata, cand se imbraca sau cat de elegant isi rezolva neintelegerile.

Eu,personal, prefer din tot sufletul viata la oras.Aici am crescut, aici ma simt in elementul meu si m-as muta la tara doar daca as avea marea langa. Voua unde v-ar place sa locuiti?

Sursa ultimei poze, ca a treia e facuta de mine si primele doua de tata.
blog comments powered by Disqus